Selectați sursele
FERMIERII UCRAINENI - EROII OGOARELOR. Ziua luptă pe front cu arma în mână, noaptea seamănă!
Publicat de Revista Ferma
2022-04-05
„Fermierii ucraineni iau parte ziua la lupte şi noaptea ies pe pământul lor să muncească şi să semene”, a fost mesajul tulburător al Mariiei Dudikh, directorul Forumului Naţional Agrar Ucrainean (UNAF), transmis prin videoconferinţă la Congresul anual al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Fermierilor de la sfârşitul lunii martie, principalul sindicat agricol francez.
TerraService te anunță când poți intra în teren
Publicat de Revista Ferma
2022-04-05
Compania germană Rauch a primit medalia de argint pentru inovație la AGRITECHNICA pentru TerraService, unul dintre primele servicii digitale din lume ce evaluează, în timp real, accesibilitatea traficului pe teren arabil și, prin urmare, evitarea daunelor inutile asupra solului.
7 probleme ce apar după plantarea răsadurilor. Soluții
Publicat de Agrobiznes
2022-04-05
Deseori, la câteva zile sau o săptămână după plantarea răsadurilor, apar unele semne ce indică faptul că plantele nu s-ar simți tocmai bine. De obicei, acestea sunt reprezentate de vestejirea frunzelor sau îngălbenirea acestora. De cele mai multe ori, acest lucru apare din cauza că răsadurile au fost afectate de schimbarea locului și nu au […]
7 probleme ce apar după plantarea răsadurilor. Soluții
Publicat de Agrobiznes
2022-04-05
Deseori, la câteva zile sau o săptămână după plantarea răsadurilor, apar unele semne ce indică faptul că plantele nu s-ar simți tocmai bine. De obicei, acestea sunt reprezentate de vestejirea frunzelor sau îngălbenirea acestora. De cele mai multe ori, acest lucru apare din cauza că răsadurile au fost afectate de schimbarea locului și nu au […]
Fermierii europeni aleg furaje modificate genetic pentru a inlocui porumbul din Ucraina
Publicat de Stiri Agricole
2022-04-05
Dupa ce invazia ruseasca a intrerupt livrarile de porumb din Ucraina, fermierii europeni se orienteaza catre cumpararea de furaje modificate genetic, din SUA si America Latina, noteaza Bloomberg. Razboiul din Ucraina a obligat deja companiile sa caute alternative la uleiul de floarea soarelui iar modificarea schimburilor comerciale ar urma sa includa si porumbul, care este […] The post Fermierii europeni aleg furaje modificate genetic pentru a inlocui porumbul din Ucraina first appeared on StiriAgricole.ro.
Avansul APIA, mai devreme în conturile fermierilor? Ce spune Bruxelles-ul
Publicat de AgroTV
2022-04-05
După cum știu deja majoritatea fermierilor, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează plata avansului subvențiilor în fiecare an pe data de 16 octombrie. Deși regulamentele Comisiei Europene stipulează faptul că plățile în avans sunt de 50% din totalul subvențiilor, România a obținut și anul acesta, ca și în anii trecuți, derogarea pentru […]
Traderii cer Guvernului ucrainean să elimine restricţiile la exporturile de grâu
Publicat de Agrobiznes
2022-04-05
Uniunea traderilor de cereale din Ucraina (UGA) a cerut marţi Guvernului de la Kiev să elimine restricţiile la exporturile de grâu deoarece stocurile sunt la un nivel foarte mare iar livrările peste hotare nu ar afecta securitatea alimentară a Ucrainei, transmite Reuters. Luna trecută, autorităţile de la Kiev au introdus licenţe la export pentru grâu, […]
Patria Bank: APIA SAPS Plus este noul produs de finanțare care oferă agricultorilor până la 160% finanțare din adeverința APIA
Publicat de AgroTV
2022-04-05
Patria Bank, bancă locală cunoscută pentru expertiza sa în finanțarea din domeniul agro și un partener dinamic al fermierilor, anunță lansarea noului produs Patria APIA SAPS Plus, care oferă până la 160% finanțare din valoarea subvenției oferită prin adeverința APIA. Partener de peste 12 ani al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și […]
Cum merg cererile pentru subvenții la APIA – „Nu facem concurs!”
Publicat de AgroTV
2022-04-05
Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) se află în plină campanie de preluare a cererilor pentru subvenție pentru anul în curs, pe care fermierii le pot depune până la 15 mai. Potrivit directorului APIA Harghita, Haschi Andras, până acum, în județ, au depus cereri pentru subvenţie aproape 11.000 de fermieri, iar activitatea de […]
24 mai – Primul eveniment în platforma Forța Fermierilor AGROSHOW 2022, cu prezența fizică a peste 800 de fermieri!
Publicat de Agro Inteligenta
2022-04-05
Asociația Forța Fermierilor, împreună cu fermele AgroMad Crops și Grupul Agrointeligența-BTvideo, anunță, în data de 24 mai, primul eveniment în câmp, în cadrul platformei demonstrative Forța Fermierilor AGROSHOW 2022. La aproximativ 20 de kilometri de Capitală, într-una din cele mai performante ferme din România, organizatorii mizează pe un număr de peste 800 de fermieri prezenți […]
S-a dus cu ambițiile verzi ale UE! Fermierii europeni trec pe nutreț modificat genetic!
Publicat de AgroTV
2022-04-05
Ambițiile din Green Deal ale Uniuniunii Europene încep să pălească odată ce fermierii europeni se pregătesc să cumpere mai mult nutreţ modificat genetic din SUA şi America Latină, după ce livrările de porumb din Ucraina din cauza invaziei rusești. Potrivit Bloomberg, citat de AGERPRES, conflictul din Ucraina a obligat deja companiile să caute alternative la […]
”Agricultură ecologică cu Aurel Petruș” – Serie de videoclipuri despre ce și cum face un fermier certificat ecologic
Publicat de Agro Inteligenta
2022-04-05
”Agricultură ecologică cu Aurel Petruș” este numele unei serii de videoclipuri care vor fi difuzate pe site-ul www.agrointeligența.ro și care vor prezenta modul în care fermierul Aurel Petruș din localitatea Ștefan cel Mare, județul Călărași, folosește tehnici și produse eco pentru culturile sale.Aurel Petruș administrează o suprafață de 1300 de hectare în sistem ecologic și […]
10 argumente pentru tratamentul cu var
Publicat de Agro Info
2022-04-05
Cu ajutorul materialelor granulate carbonatate și cu ipsos, producția va fi mai sigură.
Roșiile românești, în piață la 25-30 lei/kg. Prețul cu care pleacă din solar e mult mai mic!
Publicat de Agro Inteligenta
2022-04-05
Cu costuri de producție mult mai mari decât anul trecut, roșiile românești vor avea un preț de vânzare în piețe de până la 30 de lei/kg. Sunt roșii de solar, iar cultivatorii spun că doar o parte din bani ajung la ei, restul este profitul intermediarilor.Prețurile record se vor menține cel puțin în primele săptămâni […]
Certificarea produselor românești, dincolo de scheme și sisteme!
Publicat de Agro Inteligenta
2022-04-05
România are trei sisteme de calitate prin care este recunoscută și certificată calitatea unor categorii de produse alimentare: Produsele Tradiționale Românești, Rețetele Consacrate Românești și produsele etichetate cu Produs Montan.Produsele tradiționale și rețetele consacrate românești, fiind certificate prin legislație națională, în 2013 respectiv 2014 nu puteau obține finanțarea pentru promovare, ca cele certificate pe sistemele […]
Ion Olteanu Constantin a semănat direct primele suprafeţe cu porumb!
Publicat de Revista Ferma
2022-04-05
Forţat de schimbările climatice, mai cu seamă de seceta pedologică, fermierul Ion Olteanu Constantin, managerul companiei Agromad Crops, a decis să adopte sistemul de semănat direct.
ANM: Graficul ploilor. Unde vor cădea precipitații în următoarele 4 săptămâni!
Publicat de Agro Inteligenta
2022-04-05
Graficul ploilor prognozate până pe 2 mai. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți – 5 aprilie o prognoză valabilă în intervalul 5 aprilie – 2 mai, în care anunță că în general cantitățile de precipitații estimate vor fi deficitare în majoritatea regiunilor.Prognoza meteo în intervalul aprilie-mai. ANM: Cum va fi vremea în săptămâna […]
VIDEO Marea problemă a agriculturii de cultură mare din România
Publicat de AgroTV
2022-04-05
Sectorul vegetal din agricultură se confruntă cu multe dificultăți în această perioadă, de la prețurile din ce în ce mai mari ale inputurilor, la vremea nefavorabilă care pune în pericol producțiile din mai multe zone ale țării. Acești factori sunt în afara controlului fermierilor, însă există anumite greșeli pe care le comit fermierii și la […]
Fermierii europeni se îndreaptă spre nutreţul modificat genetic pentru a înlocui porumbul din Ucraina
Publicat de Agrobiznes
2022-04-05
Fermierii europeni se pregătesc să cumpere mai mult nutreţ modificat genetic din SUA şi America Latină, după ce invazia rusească a întrerupt livrările de porumb din Ucraina, transmite Bloomberg. Războiul din Ucraina a obligat deja companiile să caute alternative la uleiul de floarea soarelui iar modificarea schimburilor comerciale ar urma să includă şi porumbul, care […]
Ministrul Agriculturii, despre masurile de sprijin pentru cultivatorii de cartofi
Publicat de Stiri Agricole
2022-04-05
Ministrul Agriculturii s-a intalnit cu reprezentantii cultivatorilor de cartofi, precum si cu conducerea Clubului Fermierilor Romani, cu scopul de a discuta despre masurile de sprijin care pot fi luate pentru acest sector. In cadrul discutiei au fost prezentate principalele aspecte ale Hotararii de Guvern aflata in lucru la nivelul expertilor din cadrul MADR, prin care […] The post Ministrul Agriculturii, despre masurile de sprijin pentru cultivatorii de cartofi first appeared on StiriAgricole.ro.