Selectați sursele
Prime de sechestrare forestieră persoanelor fizice, juridice şi primăriilor – 456 euro/ha
Publicat de Agrobiznes
2023-02-15
Ordinul nr. 326/2023 pentru aprobarea Ghidului de finanţare privind modalitatea de acordare a primei de sechestrare forestieră persoanelor fizice şi juridice, precum şi unităţilor administrativ-teritoriale este în vigoare de la 14 februarie 2023. Prima de sechestrare forestieră are un cuantum de 456 euro/an/ha şi se acordă persoanelor fizice şi juridice, precum şi unităţilor administrativ-teritoriale, pe ale căror […]
CE a aprobat schema României de sprijinire a investiţiilor în baterii şi panouri fotovoltaice
Publicat de Agrobiznes
2023-02-15
Comisia Europeană a aprobat miercuri, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească de 259 de milioane euro, puse la dispoziţie parţial prin intermediul Facilităţii de redresare şi rezilienţă (FRR), pentru a sprijini investiţiile în producţia, asamblarea şi reciclarea bateriilor, a celulelor şi panourilor fotovoltaice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. […]
Manipularea sexului puilor de gaină va fi posibilă!
Publicat de Revista Ferma
2023-02-15
Cu ajutorul editării genomice, cercetătorii de la Institutul Volcani din Israel au dezvoltat o tehnologie care are potenţialul de a opri masacrarea anuală a 7 miliarde de pui de găină masculi nedoriţi, la nivel global.
Poveste de succes. Cum a ajuns Agroleg Varo un distribuitor important de inputuri agricole
Publicat de Agro Inteligenta
2023-02-15
Fiecare fermă este diferită și are propriul set de provocări. Găsirea produselor potrivite este cheia succesului pentru orice fermier. În calitate de distribuitor de inputuri agricole, Agroleg Varo furnizează produsele și informațiile corecte, pentru a construi o rentabilitate sănătoasă a investiției pentru fermierii români.Compania Agroleg Varo a luat ființă în anul 2010 ca afacere de […]
Romsilva: Peste 26 milioane de puieţi forestieri, plantaţi în campaniile de împădurire din 2022
Publicat de Agrobiznes
2023-02-15
Un număr de 26,4 milioane de puieţi forestieri au fost plantaţi în pădurile de stat în cele două campanii de împăduriri derulate în 2022, informează Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, într-un comunicat de presă transmis. Până în prezent, în total, în fondul forestier proprietatea publică a statului, au fost regenerate 15.637 hectare, din […]
Ce trebuie să facă fermierii pentru a obține subvenții APIA în 2023
Publicat de AgroTV
2023-02-15
Criterii de eligibilitate și documente justificative Începând cu 2023, pentru a putea beneficia de subvenții APIA, fermierii trebuie să se conformeze noilor prevederi cuprinse în proiectul de Ordin privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intevențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) – […]
Corteva a raportat rezultatele trimestrului al patrulea și ale întregului an 2022. Direcțiile pentru 2023
Publicat de Agro Inteligenta
2023-02-15
Compania Corteva a raportat rezultatele financiare pentru al patrulea trimestru și pentru întregul an încheiat la 31 decembrie 2022.Conform analizei, produsele noi și tehnologiile diferențiate susțin creșteri de două cifre ale vânzărilor în anul care a trecut, iar rezultatele veniturilor reflectă o execuție puternică într-un mediu de operare dinamic, motiv pentru care anul 2023 asigură […]
Apicultor: ”Mierea nu are piață în momentul de față, e blocată, nu se cumpără”
Publicat de Agro Inteligenta
2023-02-15
Mierea nu are piață în momentul de față, e blocată, nu se cumpără, spune un apicultor care trage un semnal de alarmă privind criza în care se afundă sectorul apicol românesc.România are din ce în ce mai puțini producători de miere, iar piața a devenit suprasaturată de miere ieftină din import. Unul dintre primele târguri […]
Subvenții APIA pe hectar și cap animal: Actele de care aveți nevoie anul acesta!
Publicat de Agro Info
2023-02-15
Proiectul de Ordin MADR privind criteriile de eligibilitate pentru acordarea plăților din agricultură, pentru anul 2023, publicat pe site-ul MADR, precizează actele de care au nevoie fermierii, crescătorii de animale pentru a lua anul acesta subvențiile din agricultură.
Oil Terminal a încheiat anul 2022 cu un profit net de 11,6 milioane lei
Publicat de Agrobiznes
2023-02-15
Oil Terminal a înregistrat în 2022 un profit net de 11,604 milioane lei, dublu comparativ cu cel din anul anterior, de 5,753 milioane de lei, conform datelor preliminare transmise marţi Bursei de Valori Bucureşti. Profitul brut al companiei s-a majorat cu 71,2%, la 13,379 milioane lei, iar EBITDA (profit înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi […]
Subvenția mare la oi – 20 de euro/cap. Noile condiții APIA: Vârstă maximă la berbeci și perioadă de retenție
Publicat de Agro Inteligenta
2023-02-15
Subvenție APIA la oi suferă din acest an o serie de modificări. Pentru a accesa sprijinul cuplat la specia ovine, crescătorii trebuie să facă dovada în continuare a parității de 35 de femele la un berbec cu origine, dar masculul nu trebuie să aibă vârsta de peste 6 ani și trebuie menținut în exploatație cel […]
Peste 400 de specialiști din 13 țări vin pe 22 februarie la Romanian Agri Trade Summit – primul eveniment internațional de Agribusiness din România
Publicat de Agrobiznes
2023-02-15
Poziționat ca evenimentul de Agri Trade al României, Romanian Agri Trade Summit își propune să reconfirme poziția geostrategică a României și să creeze cadrul propice încheierii unor parteneriate profitabile între Fermierii Români și companii de top locale sau europene, lucru care este asigurat de varietatea participanților la prima sa ediție. Agrobiznes.ro este partener media al […]
Prețurile grâului și porumbului au crescut din nou. Previziuni pe piața cerealelor
Publicat de AgroTV
2023-02-15
Prețurile grâului și porumbului nu au înregistrat o tendință clară marți, pe Euronext. De ceva vreme prețurile par a avea o rezistența simbolică de a nu trece de 300 EUR/t. Factori care influențează prețurile grâului și porumbului în lume Piața rămâne sub presiune, pe fondul escaladării rapide a conflictului din Ucraina și a amenințărilor repetate […]
Mixomatoza la iepuri – cauze, simptome și tratament
Publicat de Agro Inteligenta
2023-02-15
Crescătorii de iepuri au mari provocări cu creșterea animalelor din cauza sensibilității lor crescute la boli. Printre cele mai frecvente și periculoase boli este mixomatoza la iepuri. Având în vedere faptul că mixomatoza este extrem de greu de tratat, în mare parte letală, cea mai bună soluție pentru combaterea acestei boli la iepuri este prevenția. […]
Perechi de legume care se pot cultiva împreună – tabel de compatibilitate
Publicat de Agro Inteligenta
2023-02-15
Tabel cu compatibilitatea diferitelor specii de legume. Care perechi de legume sunt vecini perfecți, dar și ce legume nu pot fi cultivate într-un spațiu apropiat – informații utile în acest articol despre cum trebuie să plantăm sau să semănăm legumele într-un spațiu precum grădina, solarul sau câmpul deschis. Unele legume pot prospera în mediul oricăror […]
ATENŢIE! Vine tăvălugul entomologic peste noi!
Publicat de Revista Ferma
2023-02-15
Vremea din ce în ce mai caldă înseamnă populații din ce în ce mai ridicate ale insectelor dăunătoare culturilor agricole. Ce pot face fermierii în aceste condiţii atipice?
VIDEO Dr. Ing. Horia Ghibu – Cum combatem Tuta Absoluta în cultura de tomate
Publicat de AgroTV
2023-02-15
Tuta absoluta este unul dintre dăunătorii care provoacă cele mai mari pagube în culturile de tomate din România în ultimii ani. Fiind cunoscut și ca ”molia minieră a tomatelor”, acest dăunător își are originea în America de Sud, însă de mai bine de un deceniu a apărut și în țara noastră, unde face ravagii dacă […]
Subvenția APIA pășune 2023: Dovezile care trebuie prezentate la APIA pentru a lua subvenția!
Publicat de Agro Info
2023-02-15
Crescătorii de animale care au pășune închiriată de la primărie sau de la Agenția Domeniilor Statului trebuie să prezinte dovezi la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) că utilizează aceste pășuni. Actele cu care dovedesc sunt precizate în proiectul de Ordin MADR privind condițiile de eligibilitate pentru subvențiile agricole din acest an, afișat în dezbatere pe site-ul MADR.
Mulcirea cartofului: avantaje și sfaturi pentru recolte bune
Publicat de Agrobiznes
2023-02-15
Mulcirea solului la cartof poate oferi multiple avantaje, mai ales că lucrarea poate fi realizată cu succes pe suprafețe mici, fără cheltuieli mari sau chiar, dacă dispunem de materialele necesare, investiția se limitează la timpul pe care îl dedicăm lucrării. Dacă vă întrebați de ce este necesară această lucrare, răspunsul îl găsim în natură, unde […]
Se poate cumpăra teren agricol cu fonduri europene? Răspunsul specialiștilor
Publicat de AgroTV
2023-02-15
Fondurile europene reprezintă o oportunitate de dezvoltare pentru toți fermierii din țară, iar mulți dintre aceștia se gândesc la posibilele variante de proiecte pe care să le facă pentru a-și construi o afacere viabilă în agricultură sau pentru a o dezvolta pe cea existentă. Una dintre întrebările pe care le primim în repetate rânduri din […]